Edy
Cata
Pentru inceput vreau sa-i multumesc Pisoiului meu scump ca imi intelege pasiunea si a acceptat sa lipsesc de acasa pentru un weekend prelungit ;). Apoi mai vreau sa le multumesc lui Edy si Bogdan pentru ca au fost o companie placuta pe parcursul celor 3 zile si cu asa oameni orice tura cat de grea ar fi pare mult mai accesibila.
Tura a inceput joi seara, cand ne-am stabilit "tabara de baza" in camping Ananas din Cisnadioara. Facem ultimele pregatiri si reglaje la biciclete. Totul trebuie sa mearga perfect doar urmeaza sa facem o multime de km in urmatoarele trei zile si orice problema oricat de mica poate deveni suparatoare. Masina urmeaza sa ramana aici in camping pana ne vom intoarce. Vremea este incerta. Nu este senin dar nici nu ploua. Speram doar sa avem vreme faina in zilele urmatoare. Tura este oricum grea si nu prea am vrea dificultati in plus din cauza ploilor. Inevitabil ne-am luat cu discutiile despre una alta si s-a facut tarziu. Vrem sa plecam devreme in prima etapa pentru ca este si cea mai lunga in jur de 180km asa ca ne punem la somn. Nu reusesc sa adorm inainte sa parcug in minte intregul traseu pe care urmeaza sa-l facem.
Ziua 1Este vineri dimineata, chiar foarte de dimineata, 6 si ceva iar Edy si Bogdan deja s-au trezit si sunt foarte vioi prin camera. Fac si eu un efort si ma scol din pat. Chiar trebuie sa plecam devreme mai ales ca afara este innorat si nu se stie cand incepe sa ploua. Luam micul dejun si la 7 si un sfert suntem pe biciclete. Este racoare, vreme ideala pentru pedalat. Ne mai oprim putin sa cumparam din Cisnadie apa si ceva mancare. Urmeaza sa rulam pe Valea Oltului de la nord la sud pana in Brezoi. Stim ca traficul este intens in aceasta portiune si vrem sa scapam rapid de masini si poluare. Peisajele sunt frumoase, iese si soarele si in afara de un mic incident, in care un tir aproape l-a bagat pe Edy in "mantinela", totul a mers bine.
Am apasat mai serios pe pedala si am ajuns relativ repede la Brezoi. Bogdan a fost parca prea entuziast si a sprintat in mai multe randuri. E mai tanar, are mai multa energie si e mai bine antrenat ;). Eu am mers in ritmul meu de anduranta incercand sa pastrez mai multa energie pe catararile ce au urmat.
Din Brezoi am intrat pe Valea Lotrului unde traficul este mult mai redus si este o placere sa rulezi pe bicicleta. Sunt peisaje frumoase cu munti si lacuri de acumulare pentru hidrocentrale. Sunt peisaje pe care mi le reamintesc din turele mele in zona cu ani in urma.
A fost si un mic incident tehnic cu bicicleta mea. Incercand sa schimb viteza de pe o foaie pe alta mi s-a inodat lantul la propriu intre deraiorul fata si foi. Desi incidentul a fost minor mi-am dat seama ca am fost la un pas sa fiu nevoit sa abandonez tura. Deraiorul spate s-a intins la maxim sub presiunea lantului si doar printr-o minune nu s-a facut tandari. Edy a venit cu ideea sa desfac deraiorul fata de pe cadru pentru a scoate lantul de acolo si totul s-a rezolvat. Nu am mai avut probleme in privinta asta pentru restul turei.
La 12km de Voineasa am iesit spre stanga din drumul principal urmand cursul Latoritei spre Ciunget, o mica localitate situata intre munti. Valea Latoritei este foarte ingusta si spectaculoasa iar apa este foarte involburata si probabil buna pentru rafting. Spun probabil pentru ca nu ma pricep deloc la sportul asta dar parea sa semene cu ce vazusem pe la televizor. Dupa Ciunget drumul continua spre Lacul Petrimanu si surpriza noastra a fost sa gasim asfalt si in aceasta zona, un asfalt ingust pentru o masina si destul de bun in mare parte. Doar in apropiere de Lacul Petrimanu era mai deteriorat.
Am urcat destul de mult pe aceasta vale stabilind sa luam masa la Cab. Petrimanu. Cu vreo 7-8km inainte de cabana m-am taiat destul de rau din cauza ca nu m-am alimentat la timp. Aveam deja peste 100km parcursi si abia mai aveam forta sa apas pe pedale. Am incercat sa-mi revin cu ceva miere si un baton cu cereale insa fara prea mare succes. M-am tarait pana la cabana unde am reusit sa-mi revin complet dupa o masa copioasa :).
Popasul la cabana ne-a prins foarte bine pentru ca de aici urma sa iesim din vale si sa urcam serios pana la peste 1600m altitudine in Curmatura Oltetului. Drumul este excelent pentru mountainbike si zona este salbatica si putin umblata. Sus esti rasplatit cu o priveliste super asupra muntilor Capatanii si Latoritei iar la sud Valea Oltetului se intinde parca la nesfarsit. Pe acolo urmeaza sa contiuam si noi pana la poalele muntilor in localitatea Polovragi.
Coborarea a fost lunga si placuta. Drumul este unul bun, pe alocuri chiar foarte bun, foarte putin noroi lucru la care nu ma asteptam dupa cat de mult ploase in zilele precedente. Singura problema care a intrerupt coborarea a fost o pana pe care a facut-o Bogdan. A fost dealtfel singura pana in cele 3 zile. Bogdan a mai avut o problema tehnica asta fiind mult mai suparatoare. Furca a inceput sa piarda ulei inca din prima zi si suspensia fata a refuzat sa mai functioneze, astfel toate coborarile, care nu au fost putine in 3 zile, au fost parcurse de Bogdan cu furca blocata. Asta a insemnat un efort in plus pentru el, insa s-a descurcat cu succes.
Intr-un final am ajuns in Polovragi si aici am reintrat pe sosea. Aveam deja peste 160km parcursi si mai aveam vreo 10-15km pana in Novaci pe o sosea foarte buna. Dar ce kilometri, au alternat doar coborari foarte rapide si urcari abrupte asta ca sa creasca un pic adrenalina si sa ne consume ultimele resurse de energie. Si am ajuns in Novaci cautand un loc bun pentru dormit. Am gasit pensiunea Ela, care era de altfel cam singura posibilitate de cazare in zona prin care ne-am plimbat noi in Novaci. A fost o alegere foarte buna, gazda ospitaliera, conditii foarte bune de cazare si pretul accesibil.
Dupa ce ne-am instalat la pensiune si dupa ce am facut un dus am intrebat de un loc bun unde putem sa mancam. Ni s-a recomandat sa mergem la 'Zidaru' care avea o piterie in apropiere. Recunosc ca la inceput am fost un pic sceptic, dar pizza a fost foarte buna, si ce era mai important, era mare :). In plus berea a picat foarte bine una sau mai multe dupa posibilitatile fiecaruia. Ne-am intins iar la povesti si intr-un tarziu ne-am intors la pensiune sa dormim. Aveam nevoie de refacere pentru etapa urmatoare care incepea cu o catarare lunga si grea.
Ziua 2S-a facut dimineata, soarele era deja sus pe cer si asta ne dadea energie pentru dificila etapa. Am luat un mic dejun copios si intr-un tarziu dupa ora 10 am inceput sa dam primele pedale spre Ranca. Initial ne-am gandit ca fiind o etapa de sub 100km nu are cum sa ne consume toata ziua, dar lucrurile nu au stat chiar asa. Dupa nici 1km de la pensiune a si inceput urcarea si una grea mai ales ca nu apucasem sa ne incazim deloc. Rulam toti trei pe placa mica si pe unul din pinioanele mari. GPS-ul meu arata pe anumite portiuni panta de 20%.
Era incredibil dar mie imi placea. In plus era racoare, vreme numai buna de pedalat. Nici nu vreau sa ma gandesc cum ar fi fost sa urcam pana in Ranca pe 30 grade. Am urcat asa mai bine de 2 ore alternand zonele abrupte cu cele mai line. Am facut poze si timpul a trecut mai repede, traficul era redus asa ca puteam folosi intreaga strada si puteam vorbi si merge in paralel fara stres. Sus tot efortul ne-a fost rasplatit de peisaje de vis. Am ajuns intr-un punct maxim de unde urma sa coboram putin pana in Ranca iar de acolo aveam din nou de urcat serios pana in pasul Urdele la 2145m.
Ranca este statiune montana, mai bine zis poate va deveni o statiune montana, deocamdata este doar o asezare in care se contruieste mult si destul de haotic cum se intampla de altfel peste tot pe la noi. Am facut un popas doar cat sa mancam ceva si apoi ne-am continuat drumul. Sincer nu prea cred ca ai ce face in Ranca cat timp nu e zapada.
Printre camioanele si utilajele care lucrau la drum ne-am continuat urcarea spre punctul maxim al zilei. Aproape de pas uitandu-te in spate Ranca arata dragut, o zona cu un potential turistic ridicat.
Surpriza a fost sa vedem ca era deja asfaltat pana in Pas-ul Urdele. De aici incepea partea off road insa si de aici inspre Obarsia Lotrului se lucra la drum la partea de consolidare. Eram deja in ceata la propriu, soarele nu se mai zarea si era destul de frig.
Dupa realimentare si multe poze ne-am continuat drumul, dar de data asta la vale, insa nu pentru mult timp ca a trebuit sa urcam din nou inspre Saua Stefanu de unde urma sa intram pe Strategica. Nu stiu de ce se numeste asa, am auzit de aceasta denumire asa ca o folosesc si eu. Strategica este un drum alpin, accesibil pentru masini de teren, cu o lungime de peste 40km iar pe jumatate din aceasta distanta nu se coboara mult sub 2000m. De altfel ne-am si intalnit cu un convoi de masini de teren pe la jumatate care veneau din sens opus. Cred ca erau vreo 20 masini si un ATV. Acolo deja vremea se stricase de tot. Era frig si ploua marunt. Ma intreb cum se incalzea baiatul de pe ATV in conditiile alea :).
Am mers mult prin ceata si nu vedeam nimic din pacate. Stiam doar ca suntem pe drumul cel bun urmarind GPS-ul. Asa a inceput aventura noastra pe Strategica. Ne gandeam ca o sa mergem asa pana la capat dar am avut si noroc. Am avut parte de cateva din peisajele de vis din zona cand ceata s-a mai ridicat deasupra noasta.
Drumul era bun chiar si in conditii de umiditate mare si ploaie, fara prea multe noroaie. Dupa mine este o placere sa parcurgi acest traseu in orice conditii atata timp cat ai si echipamentul adecvat.
Mai tarziu a inceput ploaia iar drumul parea fara sfarsit. Au mai fost doua catarari destul de lungi si apoi o nesfarsita coborare prin gol alpin si prin padure.
Am ajuns pe ultima portiune din Strategica, o coama ingusta cu urcari si coborari scurte dar abrupte. Eram deja obositi si nu mai era mult pana se insera. Chiar nu ar fi fost placut sa ajungem in Voineasa si sa cautam cazare noaptea.
Doar peisajele unice ne mai ridicau moralul. Imi amintesc acum cateva momente in care Bogdan isi cam pierduse rabdarea dar el avea o scuza. A mers cu furca blocata toata ziua.
La un moment dat am trecut pe langa o gospodarie rupta de lume. Probabil ca nu aveau curent sau alte facilitati moderne. Tin minte ca in curte era foarte mult noroi si casa arata dezolant. Nu am apucat sa fac o poza, vreo 6 caini ne-au haituit pana ne-am indepartat de acea casa. Si am continuat sa mergem pe acea curba de nivel putin peste 1000m altitudine si intr-un final ne-am dat drumul la vale pe un drum ingust si abrupt cu serpentine, ideal pentru mountainbike. Nu puteam insa sa mergem la turatie maxima din cauza bagajelor de pe bicicleta, dar nici prea incet nu am lasat-o. Era prea frumos traseul. Si asa s-a incheiat Strategica, cu o coborare deosebita. Este un loc in care imi doresc sa revin cu siguranta.
Am ajuns la sosea iar de aici mai erau vreo 7-8km pana in Voineasa. Era aproape 8 seara iar pe ceas aveam peste 7 ore de pedalat, si au fost doat 90km dar ce kilometri. Soseaua ne-a dat ocazia sa facem si rulajul de refacere. In Voineasa am gasit repede cazare. Nu era ceva deosebit, dar era ieftin si eu cel putin nu sunt pretentios. Conditiile erau acceptabile, era curat, dus cu apa calda si furtun pentru spalat bicicleta. Daca ma gandesc mai bine era chiar perfect pentru noi. Dupa ce ne-am despachetat lucrurile, si un dus atat pentru noi cat si pentru biciclete am mers la un restaurant din zona. Eram cu adevarat flamanzi dupa asa o zi. Il cunosc pe Bogdan de ceva vreme, dar in seara aia m-a uimit cat a putut sa manance :). As fi zis ca nu ai cum sa mananci asa mult mai ales daca esti si slabut si fara burta. Evident ca dupa asa o masa mergea si o bere sau doua. Si apoi inapoi la pensiune unde iar ne-am intins la povesti dar dupa cateva minute Bogdan a disparut din discutie. Dormea dus. Edy venise cu o idee sa-i punem ceasul sa sune in 30 minute ca si cum ar fi dimineata ;), era totusi prea mult dupa asa o zi grea asa ca l-am lasat sa doarma.
Ziua 3Dimineata baietii m-au trezit iar cu noaptea-n cap. Eu chiar nu sunt facut sa ma trezesc asa devreme, dar nu prea am avut de ales. Ne-am impachetat lucrurile, am luat micul dejun si la 9:30 eram deja pe biciclete. Peste noapte si spre dimineata plouase, soseaua era inca uda, dar vremea era ideala pentru pedalat. Urma sa facem in a treia zi peste 120km si 4 catarari serioase. Din Voineasa incepea prima catarare cu adevarat lunga, peste 1000m ascensiune pe parcursul a 20km.
Ajunsi la finalul primei catarari a zilei am fost rasplatiti cu o ploaie serioasa. Era rece si norii chiar deasupra noastra. Ne-am echipat de ploaie repede si am pornit la vale spre lacul de acumulare Vidra. Coborarea a fost scurta dar periculoasa din cauza drumului ud si plin de gropi.
Odata ajunsi jos la lac, s-a oprit si ploaia. Am continuat spre Obarsia Lotrului pe malul stang al lacului. Nu dupa mult timp a inceput din nou ploaia, de data asta mai intensa si fara sa ne dea sperante prea mari ca se va opri. Ne simteam bine si rulam eficient pe ploaie, iar aerul tare de munte ne dadea energie. Destul de repede am ajuns la Obarsia Lotrului si aici am facut un scurt popas la cabana pentru un ceai cald si ceva batoane energizante.
In fata cabanei ne-am intalnit cu o gasca de vreo 15 ciclisti, fete si baieti, care veneau dinspre Sibiu. Ei au coborat pe off-road din Pasul Tartarau si spre deosebire de noi erau plini de noroi din cap pana-n picioare. Pe acolo urma sa mergem noi dar din fericire la deal. Asta a fost a doua catarare a noastra de la Obarsia Lotrului in Pasul Tartarau. Este o catarare de 7km cu o panta destul de lejera, dificultatea fiind data de noroiul gros de pe drum. Pe tot parcursul urcarii a continuat sa ploua iar spre final am resimtit efortul depus, pierzand multa energie pe aceasta urcare. De facut poze nu se punea problema in acele conditii. Din Pasul Tartarau am coborat spre coada lacului Oasa pe asfalt in mare parte. Vitezele erau ametitoare de peste 65km/h fara sa pedalam. Cand toata Transalpina va fi asfaltata va fi o placere sa o parcurgi pe cursiera de la un cap la altul.
La coada lacului Oasa am intrat pe Valea Frumoasa in dreapta, vale care separa muntii Lotrului si Cindrel. Nu stiu daca e din cauza denumirii, dar cum am intrat pe aceasta vale ploaia s-a oprit si nu dupa mult tip a iesit si soarele. Ne-am oprit si ne-am schimbat de hainele ude si totul a revenit la normal. Nu stiu cum am fi ajuns pe ploaie pana in Sibiu mai ales ca de aici mai aveam 2 catarari serioase de parcurs.
A treia catarare pana in Saua Steflesti la 1731m altitudine a fost cu adevarat lejera, panta mica si drumul foarte bine intretinut.
In Saua Steflesti am facut un scurt popas pentru alimentare si cateva poze cu peisajele din zona. Si apoi din nou la vale pe Valea Sadului. Drumul a fost destul de bun exceptand cateva pasaje cu expoatari forestiere unde roata se afunda serios in noroi. Cu putin inainte de Gatul Berbecului ne-am lansat spre stanga in ultima catarare a zilei spre Paltinis. GPS-ul meu a mai apucat sa-mi spuna ca avem 11km pana in varf dupa care s-a stins. De aici nu erau probleme de orientare dar oricum mi-ar fi placut sa am tot profilul etapei salvat.
Catararea spre Patinis a fost fara sfarsit. Ne simteam bine si nu mergeam rau dar nu se mai termina, dupa fiecare viraj nu vedeam decat o alta linie dreapta in urcare :). Am urcat pana am ajuns undeva mai sus decat statiunea Paltinis, de fapt eram deasupra partiei de ski de la Paltinis. Ne-au uitat in jur si practic nu prea mai aveam unde sa urcam. Aici am facut ultimul popas scurt in Poiana Muncel.
Stiam ca de aici trebuie doar sa lasam bicicletele sa mearga la vale pana la masina.
A mai fost totusi o mica urcare din drumul spre Sibiu inspre Cisnadioara, urcare scurta care l-a cam exasperat pe Bogdan :). In zona era multa lume din Sibiu pe bicicleta chiar si baieti intalniti mai des pe la concursuri.
Si in sfarsit am ajuns la masina, dupa 3 zile de tras la pedale, 399km si peste 7500m de catarare. Dar cele mai importante raman amintirile cu locurile deosebite pe unde am calatorit. Cicloturismul are farmecul lui si trebuie incercat de orice pasionat de bicicleta.
