Vacation - Tirol

Poze: https://picasaweb.google.com/madebymota/TyrolAustria

Dupa un drum de 17 ore si aproape 1300km am ajuns de la Brasov la Sankt Johan in Tirol. Vremea nu era prea primitoare, doar 14 grade seara. Noi urma sa instalam cortul in campingul Michelnhof situat intre statiunile Sankt Johan in Tirol si Kitzbuhel. Simona, sau Pisoiul, cum imi place mie sa o alint, nu era deloc incantata de situatie. Vremea rece, cerul innorat si oboseala dupa un drum lung nu o incantau deloc. Totusi m-a ajutat sa instalam cortul si sa despachetam cele necesare. Probabil a plouat zile intregi, insa din momentul in care am ajuns noi, vremea s-a indreptat si din ziua urmatoare am avut parte de patru zile consecutive numai cu soare.

Grossglockner alpine road
Data: 1 August 2011

Am alocat o zi intreaga pentru soseaua alpina Grossglockner planificand sa facem cu masina o parte din traseu iar restul pe biciclete. Concluzia a fost ca nu poti sa alergi dupa doi iepuri deodata. Pentru Pisoi pantele de peste 10% s-au dovedit a fi prea dure iar pentru mine traseul pe care mi l-am propus mi-ar fi consumat intreaga zi. In plus fiind cu bicicleta nu poti intra peste tot. Undeva la baza soselei alpine se plateste o taxa de 29 euro pe masina. In aceasta taxa ai acces la soseaua alpina, parcarile, diferite muzee si obiective de pe traseu. In plus nu am ajuns nici prea de dimineata asa cum imi doream. Catararea pana la Fuscher Torl am facut-o cu masina pornind pe soseaua alpina de la nord spre sud. Am intalnit o multime de ciclisti si cicliste care se luptau cu pantele mari de pe Grossglockner. Imi amintesc ca am vazut doar un singur barbat mai in varsta care facea push bike, in rest toti mergeau in sa iar efortul era evident pentru fiecare. Soseaua este construita pe vechiul drum roman ce traversa muntii de la nord la sud.

La Fuscher Torl (2428m) am lasat masina intr-o parcare, ne-am echipat pentru bicicleta si de aici am pornit mai departe in sa. Soseaua mai urca putin apoi coboara vreo 200m ca apoi sa urce din nou pana la Hochtor (2504m). De aici urmeaza o lunga coborare si apoi se poate iesi din drumul principal spre dreapta pe o noua urcare pana la Kaiser Franz-Josefs Hohe, punct situat deasupra limbii ghetarului de sub cel mai inalt varf din Austria, Grossglockner (3798m).

Dar sa revin la tura noastra de bicicleta. Pisoiul nu a rezistat decat vreo 5km pe pantele grele ale soselei alpine dupa care, destul de nervoasa fiind, a decis sa se intoarca la masina. Mare noroc am avut ca am scapat nebatut :). Eu am decis totusi sa merg mai departe. Peisajele sunt deosebite, muntii cu crestele albe, inzapezite, te inconjoara peste tot. Soseaua este impecabila si bine marcata ca si cum aici n-ar fi iarna niciodata. La fiecare noua serpentina de pe sosea este pus un indicator cu altitudinea la care te afli, asta doar sa simti cu adevarat ce greu castigi altitudine pe bicicleta ;). Nu este foarte aglomerat. Sunt multi motociclisti care traverseaza muntii pe aceasta sosea. Am ajuns la pasul cel mai inalt de pe Grossglockner alpine road, Hector (2504m), aici am trecut printr-un tunel si apoi am inceput sa cobor spre sud.

Stiam insa ca tot ce coboram acum, trebuia sa urc inapoi sa ajung la masina iar Pisoiul ar fi trebuit sa ma astepte multe ore. Asa ca am decis sa ma intorc si eu la masina si sa plecam mai departe pe patru roti. Oricum vreau sa ma intorc pe aceasta sosea sa o parcurg in intregime pe bicicleta.

Din masina lucrurile par mult mai simple. Ajungem in partea sudica si ne indreptam spre Kaiser Franz-Josefs Hohe. Deja se vede impunatorul varf Grossglockner.

Soseaua aduce putin cu Transfagarasanul nostru insa este mai spectaculos si totul amenajat mult mai bine.

Ajungem la Kaiser Franz-Josefs Hohe. Este lume multa dar este loc pentru toti, parcare imensa pe vreo cinci nivele plus alte parcari pentru motociclete sau caravane. De aici cel mai inalt varf al Austriei este si mai impunator. In plus se vede limba ghetarului jos in vale. Din ce am citit ea se scurteaza de la an la an datorita incalzirii globale.

Suntem atentionati ca in zona exista marmote si ele chiar sunt acolo. Sunt foarte nostime insa nici macar una nu invelea nimic in staniol ;).


Tot aici gasim un muzeu auto ce contine unele exemplare foarte vechi si foarte bine intretinute.

Spre seara plecam spre camping.

Ne mai oprim in drum la o cascada. Este foarte frig sau doar suntem noi obositi. Tot la intoarcere mai deviem putin de la soseaua principala si urcam pe un drum de pavate la EdelweisSpitze. Aici este un punct de belvedere situat la cea mai inalta altitudine la care se poate ajunge cu masina pe soseaua alpina Grossglockner, 2571m.

Se poate urca pana aici si pe bicicleta insa nu este deloc usor. Sunt si pante de peste 20% si in combinatie cu drumul de pavate face urcarea foarte grea.


Kitzbuhel Horn
Data: 3 August 2011
Track: http://www.bikemap.net/route/1234786

Astazi am in plan sa cuceresc Kitzbuhel Horn, un munte in forma de piramida, avand o inaltime de 1996m. Campingul in care stam noi este situat la aproximativ 600m si se afla la poalele acestui munte. Exista mai multe drumuri pe care se poate urca pana sus. Din statiunea Kitzbuhel urca o sosea cu panta foarte inclinata, media fiind de peste 10%. Eu sunt pe mountainbike si am decis sa urc pe un drum neasfaltat situat in partea opusa a muntelui fata de sosea.

Am plecat in jur de ora 8 si ceva cand inca Pisoiul dormea. Este o dimineata racoroasa cu cerul senin si putina ceata pe vaile din departare. Va fi o zi frumoasa. Acolo sus vreau sa ajung.

Dupa ce am parcurs o parte din traseu pe sosea in jurul muntelui am inceput catararea. Primii kilometrii sunt asfaltati. Panta este criminala si ma lupt deja cu un raport al angrenajului 1-3, 1-2. In scurt timp ajung la echipament cu maneca scurta, este deja cald. Imi fac niste calcule si-mi dau seama ca panta nu poate fi asa pana la capat. Ma mai linistesc.

Asfaltul se termina si incepe un drum forestier, dar nu e deloc asa cum sunt obisnuit acasa. Nu vreau sa fac comparatii cu ce avem noi, m-am saturat sa tot aud ce rau e la noi si ce bine e in vest. Avem si noi plusurile noastre, dar sa revin la subiect. Forestierul este foarte bine intretinut, acoperit cu un pietris destul de fin si bine batut. Gropi nu exista iar sistemul de drenare al apei este bine pus la punct. S-ar putea urca pe acolo si cu o masina foarte joasa fara probleme.

Pe urcare am tot trecut dintr-o ferma in alta. Fermele sunt bine delimitate in general printr-o sfoara care este legata de capetele unor bare de metal infipte in pamant. Este de fapt un gard firav pe care vacile din fiecare ferma nu par sa-l traverseze. Mai mult, nu-mi amintesc sa fi vazut vreun caine desi am trecut pe langa multe ferme. Erau doar vaci care pasteau libere, fermieri si din cand in cand trecea cate o masina.

Am ajuns la un moment dat un alt biciclist de nationalitate austriaca sau germana cu care am schimbat cateva cuvinte in engleza si apoi ne-am urat drum bun. Ma simteam bine si ma opream din cand in cand doar pentru poze. Spre finalul catararii am intrat in drumul asfaltat care urca din statiunea Kitzbuhel. De aici este o sosea ingusta dar si panta este de peste 20%. In plus este cald si incep sa resimt efortul.

Ajung in sfarsit sus cam dupa 2 ore si jumatate de la plecare. Soseaua m-a dus pana sus pe varf. Aici este un punct de belvedere deosebit si totul este foarte clar fara nori. Se pot vedea diferite grupe muntoase din Alpi de jur imprejur. In departare se vede chiar si varful Grossglockner, cel mai inalt din Austria. La poalele muntelui se vad statiunile situate in vaile largi din zona. Totul arata deosebit, si daca ajungi in zona, Kitzbuhel Horn merita vizitat. Se poate urca cu masina, cu bicicleta, cu telecabina din Kitzbuhel sau gondola din Sankt Johan in Tirol sau pe jos pe diverse trasee turistice.


Am facut poze, am admirat peisajul si apoi am inceput coborarea pe celebra sosea spre statiunea Kitzbuhel.

Pe coborate am intalnit o multime de ciclisti si cicliste care urcau spre varf. Coborarea este dementiala, panta mare si foarte multe serpentine. Nu cred ca am prins viteze mai mari de 65 km/h. Daca ar exista linii drepte lungi s-ar prinde viteze ametitoare. Insa la cum este construita soseaua este destul de periculos sa dai drumul la frane. Jos am ajuns destul de repede si dupa un rujal pe plat de cativa kilometrii am ajuns din nou in camping itainte de ora pranzului.

A urmat o noua ascensiune pe acelasi varf in aceeasi zi, de data asta impreuna cu Pisoiul. Prima parte am mers cu gondola din Sankt Johan in Tirol, iar apoi am urmat un traseu turistic pana in varf de aproximativ o ora si jumatate.


Salzburg city
Data: 5 August 2011

Am avut o zi intreaga la dispozitie pentru vizitarea orasului insa ca sa vezi tot si eventual sa intri pe la toate muzeele, pentru cine este pasionat, ar trebui mai mult. Partea mai putin placuta este faptul ca orasul este foarte aglomerat ca trafic in zona centrala, asa ca n-as recomanda sa mergi cu masina in centru. In plus parcarile sunt scumpe. Noi am decis sa lasam masina in campingul de la marginea orasului iar in centru am mers cu autobuzul.

Orasul lui Mozart este situat pe raul Salzach care traverseaza centrul istoric. Tot in centru pe varful unui deal se italta Fortareata Hohensalzburg. De aici ai o priveliste de ansamblu asupra orasului. Se pot vedea o multime de cladiri vechi si impunatoare. Pentru bisericile din centru exista o caracteristica comuna, majoritatea au turlele de culoare verde si asta da un farmac aparte orasului.

Fortareata este imensa cu multe stradute si incaperi care pot fi vizitate. Este interesant de vazut cum zidurile se inalta in continuarea stancilor pe care a fost construita.

Catedrala din centru este si ea impunatoare mai ales privind-o pe interior, cu foarte multe picturi si sculpturi, este realizata in stil baroc.


Langa catedrala se afla Piata Mozart, in centru statuia marelui muzician si de jur imprejur terase si multa lume. Trasuri trase de cai si multe biciclete fac parte din peisajul orasului.

Un alt obiectiv sunt Gradinile Mirabell, asemanatoare gradinilor de la Schonbrunn, Viena.

Aranjamente florale, statui, alei, arbori, fantani arteziene, toate astea definesc Gradinile Mirabell.

In plus de aici se poate vedea in departare si Fortareata Hohensalzburg.

Grüß Gott!

Race - Triatlon Sf. Ana

Data: 16 Julie 2011
Locatie: Lac Sf. Ana
Poze: https://picasaweb.google.com/mcatalin23/SaintAnaLakeXterra2011

Se apropia a doua editie a triatlonului organizat la Lacul Sf Ana. La prima editie nu am participat insa acum mi-am spus ca nu trebuie sa ratez ocazia. Locatia este ideala pentru un astfel de concurs, cu cel mai frumos lac din tara, dupa parerea mea. In plus relieful muntos din jurul lacului crestea dificultatea traseului de bicicleta si alergare, exact cum imi place mie.

Astfel am decis sa particip, si in dimineata de Sambata m-am trezit devreme pentru a ajunge la timp pentru inscriere. Dupa un drum de aproximativ o ora si jumatate am ajuns la destinatie. O parte din drumul care urca spre lac este inca destul de rau dar ultimii 7 km au fost refacuti complet. In parcarea de la marginea lacului sunt putine masini. Este abia ora 9 dar primii concurenti sunt deja acolo. In scurt timp zona se agomereaza de concurenti, sustinatori si turisti.

Startul este abia la ora 12 asa ca am timp sa ma inscriu si sa ma pregatesc linistit. Fiind inca devreme, nu este coada la inscriere si in plus primesc un tricou personalizat cu numele meu desi am platit taxa abia la fata locului. Asta chiar a fost un lucru care m-a bucurat. Intre timp au ajuns si prietenii mei care mi-au adus si mie bicicleta cu o alta masina. Le multumesc inca o data. Impreuna urma sa facem si o stafeta la care eu faceam proba de inot, dupa care imi continuam concursul la individual. Traseul de inot era comun pentru individual si stafeta. Apoi Dragos, in mare forma, avea de facut proba de bicicleta iar Cristi proba de alergare.

Timpul trece repede intre reprize de pregatiri, drumuri la masina si discutii cu vechi prieteni si concurenti. Este 11:30 si incepe sedinta tehnica. Nu sunt foarte atent, inca am de facut pregatiri in zona de tranzitie pentru standul meu. Ma lamuresc eu apoi si cu traseul de urmat la tranzitii. Aici organizatorii s-au descurcat excelent totul fiind pus la punct foarte bine. Existau culoare separate de intrare in zona de tranzitie pentru bicicleta si alergare. Standurile erau suficiente iar spectatorii nu aveau acces in zona de tranzitie.

Mai este putin pana la start asa ca incep sa-mi iau pe mine costumul de neopren, operatiune dificila avand in vedere ca n-am mai facut asta de ani de zile ;). Prietena mea, Simona, ma fotografiaza si ma incurajeaza. Ne indreptam toti spre zona de start. Totul este pregatit. Cu o ora in urma ma intrebam daca voi fi singurul inotator cu costum de neopren, insa am fost surprins sa vad la start multa lume bine echipata. M-a bucurat sa vad foarte multi concurenti la start, peste 150. Exista un viitor pentru sportul asta.

Mai e putin pana la inceputul cursei. Incerc sa vad daca pot sa-mi pun gps-ul la mana inainte de proba de inot insa renunt avand in vedere ca era prea complicat sa ma dezechipez de neopren cu ceasul pe mana si as fi pierdut timp pretios la tranzitie. Majoritatea concurentilor suntem in apa in asteptarea startului. Startul a fost un pic confuz pentru ca nu toata lumea era atenta iar unii inca erau pe malul lacului. Eu eram bine pozitionat, insa neavand un start rapid la inot am avut ceva de suferit pe primii zeci de metri din cursa. Din cauza numarului mare de concurenti si a imbulzelii la start aproape au trecut peste mine cativa adversari. Insa eram obisnuit cu astfel de momente, nu este primul meu triatlon. Apoi totul s-a stabilizat.

Se inota destul de aproape de adversar. Mie nu-mi place stilul asta dar nu aveam ce face. Din cand in cand incercam sa urmaresc cu privirea urmatoarea baliza pe care trebuia sa o ocolesc insa rareori am reusit sa o zaresc. Erau prea mici si prea greu de identificat de la nivelul apei agitate de concurenti, asa ca inotam cu putonul nestiind daca merg drept sau o iau tot stanga dreapta ca sarpele. As sugera organizatorilor sa foloseasca niste balize mult mai mari cu diametrul de un metru, cred ca ar fi suficient.

Avem de inotat 900 metri. Nu este mult dar nici putin. Plutonul se intinde in apa. Acum am trecut deja de cateva balize si nu mai am probleme cu inotatorii din jurul meu. Pe la jumatatea probei de inot simt sa m-am incalzit si inaintez in ritmul meu fara sa fortez. Stiu ca vor urma inca doua probe grele si trebuie sa-mi pastrez ceva energie. Dupa primele zeci de metri de la start mi-am stabilizat pozitia si apoi m-am mentinut fara sa pierd sau sa castig locuri in clasament.

Sunt pe finalul probei de inot si incep sa simt usoare crampe musculare la una dintre gambe. Probabil nu am plecat in cursa bine incalzit. Oricum nu mai e mult de inotat si-mi voi reveni pe bicicleta. Dupa aproape 18 minute ies din apa si intru in zona de tranzitie. Timpul la inot l-am aflat abia la final si am fost multumit de el. Inotul nu este proba mea favorita insa am reusit sa ies din apa in jur de pozitia 25.

Sunt in zona de tranzitie langa bicicleta. Dragos preia repede cipul pentru stafeta si pleaca la proba de bicicleta. Eu am ceva probleme cu dezechiparea de costumul de neopren si pierd vreo 30 de secunde. O zaresc pe Simona care ma incurajeaza de pe margine si face poze. Deja este multa agitatie in zona de tranzitie si multi concurenti pleaca la proba a doua fie pentru individual, fie pentru stafeta.

Reusesc sa plec si eu. In fata mea sunt mai multi concurenti. Nu am nici o idee despre pozitia pe care ma aflu dar acum sunt in mediul meu, ma simt pe bicicleta ca pestele in apa. Si in plus proba incepe cu o catarare scurta dar dura pana la iesirea din conul fostului vulcan in care se afla lacul. Imi gasesc repede ritmul si incep sa depasesc concurenti, cei mai multi pe aceasta prima catarare. Ajung sus si continui pe traseul indicat de organizatori si stiut din anii trecuti de la maratonul MTB din Tusnad. In mare parte traseul de bicicleta era identic.

Marcajul de asemenea este foarte bun. Eu nu am avut probleme, insa la final am aflat ca altii nu s-au descurcat asa de bine la orientare, ceea ce a avut urmari si in clasament. Sunt inca in primii kilometri de ciclism si resimt serios la spate socurile de la terenul accidentat si plin de bolovani. Ar fi trebuit sa las presiunea mai mica in anvelope dar acum voi continua asa. Depasesc in continuare concurenti si pe coborari si pe urcari insa frecventa este mai mica pe masura ce inaintez pe traseu. Evident concurentii din fata sunt tot mai buni.

Ajung la punctul in care se despart traseele de individual si stafeta unde ii intreb pe cei doi baieti care ghidau ciclistii cati concurenti am in fata mea. Unul dintre ei apuca sa-mi spuna "6 - 7". Sunt putin surprins de pozitia buna pe care ma aflu. Asta imi da mai multa energie pentru kilometrii ce au ramas. Nu dupa mult timp ajung din urma un alt concurent care mergea destul de lent. Probabil a inotat foarte bine. Apoi urmeaza o urcare abrupta de placa mica pe care ma simt excelent si reusesc sa o urc in sa. Sus ma opresc la punctul de alimentare si zaresc concurentul din fata mea. Urmeaza o zona de sosea de vreo 5km unde trag tare dar nu reusesc sa-l ajung pe cel din fata. Se termina soseaua si incepe din nou off-road pana la lac. La inceputul coborarii il ajung pe concurentul cu numarul 100, Szikszai Janos, il depasesc si castig timp pretios pana in zona de tranzitie.

Intru cu bicicleta la standuri, moment in care-l zaresc pe concurentul din fata mea Vlad Metaxa plecand deja pe alergare. Mataxa este adversar direct pentru ca suntem in aceeasi categorie de varsta. Imi iau repede adidasii de alergare si plec pentru ultima proba. Sunt pe locul 4 la general, pozitie surprinzatoare pentru mine.

Avem de alergat 6.2km si rapid imi dau seama ca voi avea probleme. Alergarea incepe cu o urcare dura pe care nu reusesc sa o alerg. De fapt simt ceva crampe musculare si sunt obligat sa merg foarte incet. Sus imi este imposibil sa mai continui si ma opresc pentru mai bine de 30 de secunde. Cu greu imi revin si plec mai departe in alergare usoara. Incep sa ma simt tot mai bine insa sunt ajuns de Szikszai Janos. Continuam impreuna o buna bucata de traseu apoi simt ca pot sa accelerez si plec in fata. Janos nu este mult in spatele meu. Pe ultima parte am inceput din nou sa am probleme musculare si mi-a fost imposibil sa maresc ritmul iar la finish nu am reusit sa sprintez cu Janos pentru locul 4 asa ca a trebuit sa ma multumesc cu locul 5. Oricum lupta a fost interesanta si sper sa ne revedem la concursurile viitoare. Daca traseul ar fi fost mai lung probabil ca m-ar fi ajuns si Daniel Szatmari care a terminat la doar 2 secunde in spatele meu.

La general m-am clasat pe locul 5/115 iar in categoria 30-39 ani am venit pe locul 2/66. In plus Dragos si Cristi colegii mei de stafeta s-au descurcat excelent, astfel stafeta noastra a reusit sa castige concursul. La individual as fi reusit mai mult daca ma antrenam mai bine pentru alergare. Oricum sunt multumit de rezultat, vreau ca la anul sa particip din nou. Mi-a placut mult organizarea iar locatia este super pentru acest tip de concurs.


Nu peste mult timp va avea loc si cursa de la Reci la care am o experienta bogata insa anul acesta va fi prima editie cu proba de bicicleta off-road. Sper sa reusesc sa ajung pentru aceasta noua provocare.

De asemenea sunt incantat ca triatlonul pare ca a renascut la noi, fiind tot mai multe concursuri iar participarea este mult mai numeroasa fata de anii trecuti.

Bike - Merida 905

De ceva timp a revenit vremea calda si a reinceput sezonul de ciclism. Dupa ceva peripetii petrecute in toamna anului trecut, de care nu vreau sa vorbesc sau sa-mi mai amintesc, aveam de ales intre a repara vechea cursiera sau de a investi ceva bani in plus pentru a cumpara una noua... si in final am ales varianta a doua.

Este un sentiment placut sa rulezi primavara pe o bicicleta noua pe care totul merge perfect, sa simti cum natura din jurul tau revine la viata iar zapada o mai zaresti doar pe crestele inalte ale muntilor din departare.

Ca la orice inceput de sezon aleg sa merg pe plat pentru reacomodare cu efortul din ciclism. Kilometrii trec repede cu o astfel de bicicleta, doar vantul te mai franeaza cand bate cu putere din fata, iar in depresiunea Brasovului de obicei vantul bate puternic, primavara. Intre scurtele ture de pana acum trebuia sa o scot si la o sedinta foto pe domnisoara Merida ;)




Iar fetele par sa se inteleaga bine intre ele ;)


Abia astept sa pun noua bicicleta la munca pe muntii din apropiere si nu numai, dar deocamdata o menajez si nu o pun la treburi serioase.