Thursday, December 12, 2013

Bike - 1000Km prin Orientali - Ziua 7

Data: 1 Aug 2013
Ruta: [Lacu Rosu - Pas Pangarati - Gheorgheni - Joseni - Suseni - Pas Sicas - Zetea - Tarnovita]
Distanta: 87km
Timp: 3h 47'
Ascensiune: 599m
Interval altitudine: 739m (504-1243)


Route 2,277,899 - powered by www.bikemap.net

Dimineata este racoroasa in Lacu Rosu insa vremea se anunta superba astazi. Se pare ca si amenintarile de ploi si furtuni au trecut. Tibi ne propune sa ramanem la parintii lui in noaptea urmatoare. Asa ca schimbam putin traseul zilei de azi si vom merge pana undeva in apropiere de Odorheiu Secuiesc. Este prima zi din tur ce va avea sub 100km.
Pentru inceput avem de parcurs o catarare placuta cu panta usoara pana in Pasul Pangarati. In mai putin de 10km suntem sus. Din pas se deschide o perspectiva ampla asupra depresiunii Gheorgheni.
Pana in orasul Gheorgheni suntem inconjurati de multa verdeata, multa padure. Este curat, aerul proaspat si noi intarziem sa mergem mai departe. Astazi avem timp de stat.
Pe coborare vedem ca se lucreaza la drum, se toarna strat nou de asfalt.
Dupa Gheorgheni pedalam pe drumuri drepte si parca fara sfarsit. Dar totul pare usor, dupa atatea sute de kilometri pedalatul a devenit un reflex normal. Totusi saua pare sa fie veriga slaba la distante asa de lungi iar recuperarea nu este completa de la o zi la asta. Ma intreb daca o sa Brooks rezolva problema complet.
Zona plata se termina si incepem urcarea spre Pasul Sicas, ultimul al zilei de azi. Stratul de asfalt este complet nou si panta nu este mare.
Aproape de pas, in partea stanga, suntem rasplatiti cu o panorama asupra unei cariere de piatra. In planul indepartat se zareste depresiunea si muntii Gurghiului.
Aici este amenajat cu gust un punct de belvedere. Noi luam o pauza si ne delectam cu peisajele armonios conturate.
Nu mi-am dat seama daca aceasta cariera de andezit, daca nu gresesc, este sau nu activa. Nu am vazut miscare prin zona insa drumurile de acces sunt intr-o stare foarte buna. Chiar ma gandeam ca ar merge un concurs de MTB XC in cariera asta :).
Cine a construit acest punct de belvedere, s-a gandit aproape la toate. Daca ar fi fost si un izvor nu mai plecam de aici.
Si bicicletele sunt obosite dupa atata drum.
Plecam mai departe si ajungem sus in pas si de acolo incepe o coborare lina ce ne duce in vale pe multi kilometri.
Este o etapa scurta si lasam bicicletele sa curga la vale doar din inertie. In continuare soseaua este foarte buna si din nou trafic auto nu prea exista. Sunt prima data prin aceste locuri si trebuie sa recunosc ca Tibi a avut o idee excelenta sa ne aduca pe aici. Acum cativa ani drumul era foarte rau, insa acum e refacut complet.
Mai jos un gater antrenat de apa il gasim pe partea dreapta. Trebuie destula atentie ca altfel treci pe langa el fara sa-l vezi.
Ne oprim sa-l studim si aflam ca a fost transformat intr-o mini hidrocentrala.
Mai departe trecem pa langa lacul de acumulare Zetea.
In final ne oprim in Tarnovita, la parintii lui Tibi, oameni deosebiti, care ne fac sa ne simtim ca acasa. In plus peste drum este o fabrica de inghetata cu un mic magazin de desfacere la poarta. Ce altceva ne mai puteam dori? In poza este unul din cei doi golden retrieveri ai familiei. Din pacate nu-mi amintesc numele lui. Este un caine inteligent, cu personalitate si letal pentru cine il supara :).
Aici observ ca roata mea spate s-a lasat. Schimb camera si descopar ca am o mica sarma ce a patruns prin cauciuc. Este a doua pana din turul nostru. Alte probleme mecanice nu am avut pana acum. Tot aici facem o mica revizie la biciclete si ungem angrenajele sub atenta supraveghere a stapanului casei :).
Spre seara Tibi ne mai rasfata si cu un gratar in gradina casei. A fost o zi deosebita.


No comments: